Cuvintele zilei

"Sa poti privi-ntr-un om e cea mai mare intamplare" - Gheorghe Pitut

miercuri, 23 iulie 2014

Sa ne amintim de Ultima Scrisoare:)


Daca Dumnezeu mi-ar face cadou o bucatica de viata, m-as imbraca foarte modest, m-as intinde la soare, lasand la vederea tuturor nu numai corpul, ci si sufletul meu.
Doamne Dumnezeul meu daca as avea inima, as grava ura mea peste gheata si as astepta pana soarele rasare. As picta cu un vis al lui Van Gogh despre stele un poem al lui Benedetti, si un cantec al lui Serrat ar fi serenada pe care i-as oferi-o lunii. As uda cu lacrimile mele trandafirii, pentru a simti durerea spinilor si sarutul incarnat al petalelor…
Dumnezeul meu, daca as avea o bucatica de viata… N-as lasa sa treaca nici o zi fara sa le spun oamenilor pe care ii iubesc, ca ii iubesc. As convinge pe fiecare femeie sau barbat spunandu-le ca, sunt favoritii mei si as trai indragostit de dragoste.
Oamenilor le-as demonstra cat se insala crezand ca nu se mai indragostesc cand imbatranesc, nestiind ca, imbatranesc, cand nu se mai indragostesc! Unui copil i-as da aripi, dar l-as lasa sa invete sa zboare singur. Pe batrani i-as invata ca moartea nu vine cu batranetea, ci cu uitarea. Atatea lucruri am invatat de la voi, oamenii… Am invatat ca toata lumea vrea sa traiasca pe varful muntelui, insa fara sa bage de seama ca adevarata fericire rezida in felul de a-l escalada. Am invatat ca atunci cand un nou nascut strange cu pumnul lui micut, pentru prima oara, degetul parintelui, l-a acaparat pentru intotdeauna.
Am invatat ca un om are dreptul sa se uite in jos la altul, doar atunci cand ar trebui sa-l ajute sa se ridice. Sunt atatea lucruri pe care am putut sa le invat de la voi, dar nu cred ca mi-ar servi, deoarece atunci cand o sa fiu bagat in interiorul acelei cutii, inseamna ca in mod neferecit mor.
Spune intotdeauna ce simti si fa ceea ce gandesti. Daca as sti ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea dormind, te-as imbratisa foarte strans si l-as ruga pe Dumnezeu sa fiu pazitorul sufletului tau. Daca as sti ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea iesind pe usa, ti-as da o imbratisare, un sarut si te-as chema inapoi sa-ti dau mai multe. Daca as sti ca asta ar fi ultima oara cand voi auzi vocea ta, as inregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o data si inca o data pana la infinit. Daca as sti ca acestea ar fi ultimele minute in care te-as vedea, as spune “te iubesc”si nu mi-as asuma, in mod prostesc, gandul ca deja stii.
Intotdeauna exista ziua de maine si viata ne da de fiecare data alta oportunitate pentru a face lucrurile bine, dar daca cumva gresesc si ziua de azi este tot ce ne ramane, mi-ar face placere sa-ti spun cat te iubesc, ca niciodata te voi uita.
Ziua de maine nu-i este asigurata nimanui, tanar sau batran. Azi poate sa fie ultima zi cand ii vezi pe cei pe care-i iubesti. De aceea, nu mai astepta, fa-o azi, intrucat daca ziua de maine nu va ajunge niciodata, in mod sigur vei regreta ziua cand nu ti-ai facut timp pentru un suras, o imbratisare, un sarut si ca ai fost prea ocupat ca sa le conferi o ultima dorinta. Sa-i mentii pe cei pe care-i iubesti aproape de tine, spune-le la ureche cat de multa nevoie ai de ei, iubeste-i si trateaza-i bine, ia-ti timp sa le spui “imi pare rau”, “iarta-ma”, “te rog” si toate cuvintele de dragoste pe care le stii..."




Gabriel Garcia Marquez

duminică, 20 iulie 2014

Asa e viata:)



http://www.youtube.com/watch?v=OySpUNUivSE

sâmbătă, 3 mai 2014

A Little Bit of Mindfulness:)





joi, 1 mai 2014

Poveste reala




 Se spune ca, demult, tare demult, pe cand timpul avea rabdare cu oamenii, o fata saraca era tare  iubita de un baiat bogat, “cu stare”, cum se spunea prin partile locului…insa, mama lui se impotrivea acestei casatorii…ceea ce il facea pe  tanar sa fie extrem de ingrijorat si sa nu mai vada sensul in nimic din ceea ce facea…tatal vazandu-l atat de ingrijorat, il lua la o “povatuire”, si il ruga sa ii povesteasca despre tot ce ii apasa sufletul…..iar, la final…ii  spusese: “Alege asa cum simti, caci,      
                                                                                
                                                             OMUL e AVEREA!”….

marți, 25 martie 2014

Povestea Colierului Albastru

Atunci cand dai tot ce ai, esti cel mai bogat om din lume! 

Bijutierul era asezat la biroul sau, privind distrat strada prin vitrina elegantului sau magazin. O fetita se apropie si-si lipi nasul de geam. La vederea unuia dintre obiectele expuse, ochii ei albastri ca cerul se luminara. Intra hotarata in magazin si arata cu degetul spre un splendid colier de peruzele albastre.
-E pentru sora mea. Puteti sa mi-l impachetati frumos pentru un cadou?
Patronul magazinului o fixa din ochi pe micuta clienta si o intreba:
-Cati bani ai?
Fara sa pregete, ridicandu-se pe varfuri, fetita puse pe tejghea o cutie de tinichea, o deschise si o goli. Cazusera cateva bancnote de mica valoare, un pumn de monede, cateva scoici si niste figurine. 
-Ajung? intreba ea cu mandrie. Vreau sa fac un cadou pentru sora mea mai mare. De cand mama nu mai este, ea e cea care-i tine locul si niciodata nu are nici macar o clipa pentru ea. Astazi e ziua ei si sunt sigura ca o voi face foarte fericita cu acest cadou. Piatra aceasta are aceeasi culoare ca ochii ei.

Omul se duse in spate si reveni cu o hartie de impachetat nemaipomenit de frumoasa, rosie cu auriu, cu care impacheta cu grija cutia. 
"Ia-o", spuse el fetitei. "Si du-o cu grija." Fetita pleca foarte mandra, tinand pachetul ca pe un trofeu. O ora dupa aceea, in bijuterie intra o fata frumoasa cu parul de culoarea mierii si cu niste ochi albastri minunati. Puse cu hotarare pe tejghea pachetul pe care bijutierul il facuse cu atata grija si spuse:
-Colierul acesta a fost cumparat de aici?
-Da, domnisoara. 
-Si cat a costat? 
-Preturile praticate in acest magazin sunt confidentiale: nu privesc decat pe client si pe mine. -Dar sora mea avea doar cativa banuti. N-ar fi putut cumpara niciodata un colier ca acesta! 
Bijutierul lua cutia cu pretiosul ei continut, o inchise, refacu cu grija ambalajul cadoului si-l inapoie fetei. 
-Sora dumneavoastra a platit. A platit pretul cel mai mare pe care-l putea plati cineva: a dat tot ceea ce avea.

luni, 24 martie 2014

Despre...daca nu putem face totul...nu inseamna ca nu facem nimic...






"O furtună teribilă se abătu într-o zi asupra mării. Vântul sufla brăzdând apa şi înălţând-o în valuri uriaşe care se repezeau spre mal lovindu-l cu putere. Curenţii formaţi în adânc smulgeau vieţuitoarele marine, crustacee şi moluşte, purtându-le la zeci de metri de ţărm. Atunci când furtuna se potoli, la fel de repede cum se şi iscase, apa se domoli şi se retrase. Acum plaja era o imensă întindere de noroi, unde se zvârcoleau în agonie mii şi mii de stele de mare. Erau atât de multe, încât plaja părea că devenise rozalie.
Lucrul făcuse să vină multă lume pe acea parte a coastei. Sosiră acolo şi echipe de la diverse televiziuni pentru a filma straniul fenomen. Stelele de mare trăgeau să moară. În mulţimea de pe ţărm, însoţit de tatăl său, un copil privea cu ochii plini de tristeţe micuţele stele de mare. Toţi cei aflaţi pe ţărm se uitau şi nimeni nu făcea nimic. Dintr-odată, copilul lăsă mâna tatălui său, îşi scoase încălţămintea şi fugi pe plajă. Se aplecă şi culese în mânuţele sale trei stele de mare, apoi luând-o la fugă, le duse în apă. După aceea, se întoarse înapoi şi repetă operaţiunea.


De pe parapet, un om strigă spre el:


Ce faci acolo, copile?


Arunc în apă stelele de mare. Altfel vor muri toate pe plajă, răspunse copilul fără a se opri din mersul său grăbit.
Dar pe plaja asta sunt mii şi mii de stele de mare. Cu siguranţă nu ai să poţi să le salvezi pe toate. Sunt prea multe, mai strigă bărbatul. Nu poţi schimba lucrurile!


Copilul zâmbi, se aplecă, culese o stea de mare şi aruncând-o în apă răspunse: Iată că am schimbat lucrurile pentru aceasta.


Bărbatul rămase o clipă mut, apoi îşi scoase şi el pantofii şi coborî pe plajă. Începu să adune stele de mare şi să le arunce în apă. Coborâră încă două fete şi astfel erau deja trei persoane care ajutau pe copil în lucrarea lui. După alte câteva minute cincizeci de oameni, apoi o sută duceau în apă stelele de mare naufragiate. Până la urmă au reuşit să le salveze pe toate. Datorită unui copil.”





Share it