Cuvintele zilei

"Sa poti privi-ntr-un om e cea mai mare intamplare" - Gheorghe Pitut

luni, 2 martie 2015

Ascultare, poveste şi cuvânt



Durere…neputinţă…citostatice…metastaze…abandon….stare de rău…greaţă…perfuzii…despărţire…recividivă…cancer….



            Permiteţi-mi să scriu despre intervenţia psihologică în cazul persoanelor cu boli tumorale. 
Acesta lucru a fost determinat de faptul că, în urmă cu puţin timp, am avut bucuria să  îmi validez şi mai mult activitatea de zi de cu zi, atunci când în cadrul unei Scoli de Studii Avansate în Interventii Psihooncologice, prin prezentarea D-nei. Kállay É (“Cancer related distress and its efficient management through interventions”),  dânsa a spus un lucru pe care îl făceam deja, respectiv, a aborda individual şi particularizat fiecare persoană cu o problemă malignă.
Mi-ar părea tare rau să se înţeleagă de aici că, în cazul intervenţiilor psihooncologice nu se respectă principiile psihoterapiei validate ştiinţific, ci dimpotrivă acestea reprezintă “firul roşu” al abordării-din punctul meu de vedere, îndrăznesc să spun că, nu ar fi nici etică si deontologică o altă variantă alternativă a acestor principii.
            Tind să cred şi mai mult că, modul de abordare accentuează mult mai mult unele aspecte, decât într-o intervenţie psihologică clasică.
La ce mă refer?
  •     Relaţia terapeutică pare a contribui cu 30%, iar tehnica  contribuie cu 15% la eficienţa psihoterapiei ( Lambert et al., 2002). Ei bine, în intervenţia psiho-oncologică această relaţie terapeutică o văd esenţială. Acceptarea necondiţionată, empatia, dar mai ales ascultarea, ascultarea poveştii de viaţă într-o primă etapă, fără încercări de rezolvare de probleme, ci doar ascultare….cu atenţie la reflectări…cu atât mai mult la aşa- zisul “înţeleg”…Vă mai amintiţi lista de cuvinte de la începutul postării?..Permiteti-mi să vă întreb  cum a fost pentru Dumneavoastră doar să le citiţi?...Oare chiar putem înţelege?...Sau putem doar vedea… într-o măsură mai mică sau mai mare emoţia…trăirea?... Acestea sunt elemente pentru care insist şi la colegii care vin în Institut pentru urmarea stagiului de practică, însă consecinţele s-au văzut atunci când nu au fost luate in calcul,  instalându-se “rectanţa psihologică” ( Brehm, 2004), respectiv, pacientul simte că, el este de o parte a baricadei, iar celălalt de altă parte (moment în care apare  lezarea relaţiei terapeutice –mie nu mi s-a întâmplat până acum, însă am văzut la mulţi colegi această situaţie…). –“Ridică-ţi cuvintele, nu vocea….Ploaia este cea care creşte florile, nu tunetul..” Cel puţin aceasta este părerea mea, nu înseamnă că, trebuie să fie exact în acest mod…..

 Relatia terapeutică ar ajuta să fie un port în calea furtunii, nu o altă furtună (de fapt cred ca, acestea sunt aspecte care merită să fie luate în calcul în cadrul oricărui alt tip de interacţiune umană…).



Ceea ce am observant este ca, dacă se reuşeşte stabilirea unei bune relaţii terapeutice, se poate lucra suficient atât cât persoana,  nu doar să se simtă mai bine din punct de vedere emoţional (feeling better), ci să devină mai bine (getting better), ceea ce poate avea un impact major asupra recăderilor din punct de vedere psihologic.
Aud deseori că, în spital nu se poate lucra cu pacienţii decât foarte puţin timp , dar tind tot mai mult să  cred că, depinde  şi de situaţie. Din experienţă am observat că, dacă am început lucrul în momentul aflării diagnosticului, în etapa intervenţiei chirurgicale, am reuşit să continui şi în timpul celorlalte etape de tratament (chimioterapeutic, dar în special, cel radioterapeutic). Internarea pentru tratamentul radioterapeutic se face pentru o perioadă de minim 4-6 săptămâni, ceea ce permite inclusiv a lucra pe protocoale de interventie validate stiinţific aferente problemei emoţionale –am avut mulţi pacienţi cu care am lucrat 15-20-25 de sedinţe si, nu doar 3 sau 4 sedinte. (http://www.div12.org/PsychologicalTreatments/disorders/depression_main.php)
Diferenţa este de  solicitări mult prea puţine care pot fi acoperite, şi nu neaparat de calitatea intervenţiei psiho-oncologice care poate fi oferită în timpul internării.
  • De asemenea, nu vreau a se înţelege că, totul constă în discuţii,  fără  utilizarea de instrumente psihometrice/de evaluare, ci dimpotrivă, adaptarea la moment şla balanţa costuri-beneficii pentru pacient atunci când le selectăm. La ce ar folosi aplicarea un set de 5-7 instrumente psihometrice de evaluare a problemelor emoţionale, pe parcursul a 3 şedinţe în momentul în care pacientul a aflat despre diagnostic? Ajută mult să fim atenţi la acest aspect şi se poate observa cu uşurinţă în practică că, termometrul distresului  emoţional ( a se vedea http://www.psychooncology.ro/resources/) ne poate oferi informaţii diverse  şi să fie o măsură de evaluare extreme de bine adaptată  mediului oncologic.

 Ajută, poate să încercăm să facem lucrurile simple, dar nu mai simple decât e necesar:)
Revenind la lista de cuvinte, permiteti-mi să vă întreb cum a fost..doar.. să le parcurgeţi? Ce emoţii au fost experienţate? Unele pozitive?...






  •  Diferenţa emoţii negative funcţionale/sănătoase (emoţii, care deşi, sunt negative este normal să existe) –emoţii negative disfuncţionale/nesănătoase (emoţii care ne pot afecta semnificativ în activitatea de zi cu zi şi,  în spatele cărora există procesări cognitive iraţionale pe care literatura de specialitate le-a evidenţiat, pentru care există şi varianta raţională cu care să poată fi înlocuite, devenind astfel emoţii funcţionale/sănătoase) merită să îi fie acordată un statut special. Din experienţă am obervat că, în momentul în care este discutată această diferenţă are loc o normalizare semnificativă a reacţiilor emoţionale (se poate realiza chiar la finele primei sedinţe de interventie psihologică).
           
Altfel spus, e normal ca cineva care tocmai află un diagnostic de tumoară malignă a sânului stadiul III B, sânului, să fie îngrijorat…trist…..(studiile arată că,  fază de simptome intens negative ar dura undeva intre 7-14 zile- Sadock, Sadock, & Ruiz, 2009).  Cine ar putea fi fericit într-o asemenea situaţie sau să experienţieze emoţii pozitive de bucurie, jovialitate şi mulţumire? Ar fi aceasta un lucru normal?...de aceea, a spune “Totul va fi bine!” “Fii pozitiv!” nu prea îşi au locul…ci, mai degrabă  a fi acolo, a asculta , a înţelege că, e normal să avem şi emoţii negative, şi a vedea ce se poate face , ce ajută să fie făcut în aceasta perioadă consider că, sunt o variantă mult mai de folos/raţională/suportivă-....dar, nu e uşor...nu are cum să fie uşor...

Dincolo de importanţa relaţiei terapeutice, de normalizarea reacţiilor emoţionale, de tot ce se întâmplă din punct de vedere psihologic în primele etape din sedinţa de terapie este foarte importantă şi întreaga poveste de viaţă a omului din faţa noastră, cu accent pe problemele de ordin emoţional care au existat înainte de acest diagnostic, dar şi de strategiile de coping pe care le-a folosit deja şi, şi-au dovedit utilitatea.



  • *      Mai mult de atât, nevoile unui om care traverseaza o boală tumorală pot fi extrem de complexe şi nu doar de ordin psihologic, ci şi social, astfel încât conceptul de intervenţii psiho-sociale se justifică şi este unul mult mai acurat pentru aceste cazuri.


Foarte pe scurt spus, dimensiunile care ajută să fie luate în considerare în cadrul abordării persoanelor cu boli tumorale, ar putea fi:
  • *      Relaţia terapeutică
  • *      Evaluare complexă (atât reacţiile din prezent, dar şi întreaga istorie a problemelor de ordin psihologic)
  • *      Utilizarea instrumentelor de evaluare psihologică (în primul rând, termomentrul distresului emoţional, dar şi alte instrumente adăugate în funcţie de resursele de timp şi de caz)
  • *      Normalizarea reacţiilor emoţionale
  • *      Utilizarea şi ghidarea întregii intervenţii psihologice în funcţie de principiile psihoterapiei validate ştiintific (ex. Psihoterapia cognitiv comportamentală)
  • *      Prevenirea recăderilor din punct de vedere emoţional
  • *      Nevoi complexe, accent în egală măsură şi pe nevoile sociale, nu doar psihologice
  • *      Feedback şi reevaluare permanentă (fişe de feedback şi instrumente de screening/sau de evaluare, aplicate periodic)
  • *      Dacă există o conceptualizare clinică riguroasă, putem apela şi la un ecletism metodologic (ex. Metafore terapeutice, coping cards-uri, pastile psihologice), dar şi la creativitate şi adaptare permanentă
  • *      Contează mult cât spunem, când spunem şi ce anume spunemJ
  • *      Dezvoltare personală
  • *      Uptadarea permanentă cu ceea ce evidenţiază studiile/cercetarea/trialurile clinice


Şi:


Ascultare, acceptare, perioadă, momente, scop, durere controlată, îngrijorare, alegere, variantă alternativă de a vedea situaţia, tratament, boală ţinută sub control, gânduri sănătoase, emoţii sănătoase, reprioritizare, mulţumire, dezvoltare posttraumatică,  privire blândă, mănuşi de catifea albă, calm, linişte….…Primăvară.



Referinţe bibiografice:
  • .         http://www.psychooncology.ro/resources/
  • .         http://www.div12.org/PsychologicalTreatments/treatments.html
  • .        http://www.nice.org.uk/
  • .       Brehm, J. W. (1996), A theory of Psychological Reactance, Academic Press, New York
  •      Lambert, M. J., Barley, D.E. (2002), “Research summary on the therapeutic relationship and psychotherapy outcome”, in John C. Norcross (ed.), Psychotherapy Relationships That Work: Therapist Contributions and Responsiveness to Patients, 17-32, Oxford University Press, New York.
  •      Adjustment disorders. In: Sadock B, Sadock V, Ruiz P, editors. Kaplan and sadock's comprehensive textbook of psychiatry. 9th ed. Vol. 2. Philadelphia: Lippincott Williams and Wilkins; 2009.




sâmbătă, 6 decembrie 2014

Insemnari explicative:)



       Am primit mesaje legate de motivele pentru care nu am mai scris de atata vreme pe blog, astfel incat, ma simt indatorata sa incep cu multumirea celor care nu au incetat sa urmareasca activitatea blogului si sa se ingrijoreze cu privire la stoparea relativa a postarilor..….

      Permiteti-mi sa va spun ca, “temporizarea” blogului a fost legata de evenimente mai putin dorite si echilibrate in timpul acestui an…..care, par mult mai lipsite de importanta atunci cand ai manunchi de povesti ….povesti   ale  oamenilor care.. sunt afectati de o problema oncologica..... importanta multor lucruri prinde un  alt contur si o alta esenta….sunt povesti si trairi pentru care cuvintele nu sunt suficiente…….si a asculta si atat, uneori cantareste mai mult decat a restructura….de aceea nimic din ce as fi putut scrie, nu parea sa aiba sens cu adevarat…si, per ansamblu,...

Pentru a fi mai clar acest sentiment, indraznesc sa va rog mult, sa ne imaginam un urmator “scenariu” (care….. poate fi uneori real ca viata insasi..)……..: “de ceva timp te simti tot mai obosit si intr-o dimineata constati ca, apare …….un nodul…sau…undeva ceva pare sa nu semene a…. normal…iti apare in minte…acel “daca” e…cancer..?...care credeti ca, ar fi gandurile/scenariile care ar trece prin minte?..........ce emotii credeti ca, ati avea?...nu am sa dau mai multe detalii……..si, cred ca, putem vedea emotiile celuilalt…dar, sa intelegem 100%...poate parea aproape de imposibil….de aceea, eu  aleg sa folosesc “vad…” in loc de “inteleg..”…..si sa ascult, in loc de… sa scriu….sa vad diferenta dintre emotiile negative functionale si cele disfunctionale (http://ganduriprintreuneleranduri.blogspot.ro/2014/02/emotii-negative-sanatoase.html).....s.a.m.d...


         In aceasi tonalitate, daca tot vin sarbatorile acestea..permiteti-mi sa va doresc…o perioada de poveste…o poveste armoniasa cu celalalt sau cu ceilalti de langa noi….o poveste  in care sa facem tot ce putem si depinde de noi  pentru ceilalti…sa-I ascultam…cu adevarat……cu mult alint, liniste, calm ....si, cu zile fara griji ……………..iar daca ar fi  sa alegeti sa faceti trei lucruri pentru Dumneavoastra , care sa va fie de folos sau poate chiar sa va indepliniti 3 dorinte, dar, exact asa , in modul propriu, unic si atat de minunat al fiecaruia, permiteti-mi sa va intreb care ar fi acestea?:)

miercuri, 23 iulie 2014

Sa ne amintim de Ultima Scrisoare:)


Daca Dumnezeu mi-ar face cadou o bucatica de viata, m-as imbraca foarte modest, m-as intinde la soare, lasand la vederea tuturor nu numai corpul, ci si sufletul meu.
Doamne Dumnezeul meu daca as avea inima, as grava ura mea peste gheata si as astepta pana soarele rasare. As picta cu un vis al lui Van Gogh despre stele un poem al lui Benedetti, si un cantec al lui Serrat ar fi serenada pe care i-as oferi-o lunii. As uda cu lacrimile mele trandafirii, pentru a simti durerea spinilor si sarutul incarnat al petalelor…
Dumnezeul meu, daca as avea o bucatica de viata… N-as lasa sa treaca nici o zi fara sa le spun oamenilor pe care ii iubesc, ca ii iubesc. As convinge pe fiecare femeie sau barbat spunandu-le ca, sunt favoritii mei si as trai indragostit de dragoste.
Oamenilor le-as demonstra cat se insala crezand ca nu se mai indragostesc cand imbatranesc, nestiind ca, imbatranesc, cand nu se mai indragostesc! Unui copil i-as da aripi, dar l-as lasa sa invete sa zboare singur. Pe batrani i-as invata ca moartea nu vine cu batranetea, ci cu uitarea. Atatea lucruri am invatat de la voi, oamenii… Am invatat ca toata lumea vrea sa traiasca pe varful muntelui, insa fara sa bage de seama ca adevarata fericire rezida in felul de a-l escalada. Am invatat ca atunci cand un nou nascut strange cu pumnul lui micut, pentru prima oara, degetul parintelui, l-a acaparat pentru intotdeauna.
Am invatat ca un om are dreptul sa se uite in jos la altul, doar atunci cand ar trebui sa-l ajute sa se ridice. Sunt atatea lucruri pe care am putut sa le invat de la voi, dar nu cred ca mi-ar servi, deoarece atunci cand o sa fiu bagat in interiorul acelei cutii, inseamna ca in mod neferecit mor.
Spune intotdeauna ce simti si fa ceea ce gandesti. Daca as sti ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea dormind, te-as imbratisa foarte strans si l-as ruga pe Dumnezeu sa fiu pazitorul sufletului tau. Daca as sti ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea iesind pe usa, ti-as da o imbratisare, un sarut si te-as chema inapoi sa-ti dau mai multe. Daca as sti ca asta ar fi ultima oara cand voi auzi vocea ta, as inregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o data si inca o data pana la infinit. Daca as sti ca acestea ar fi ultimele minute in care te-as vedea, as spune “te iubesc”si nu mi-as asuma, in mod prostesc, gandul ca deja stii.
Intotdeauna exista ziua de maine si viata ne da de fiecare data alta oportunitate pentru a face lucrurile bine, dar daca cumva gresesc si ziua de azi este tot ce ne ramane, mi-ar face placere sa-ti spun cat te iubesc, ca niciodata te voi uita.
Ziua de maine nu-i este asigurata nimanui, tanar sau batran. Azi poate sa fie ultima zi cand ii vezi pe cei pe care-i iubesti. De aceea, nu mai astepta, fa-o azi, intrucat daca ziua de maine nu va ajunge niciodata, in mod sigur vei regreta ziua cand nu ti-ai facut timp pentru un suras, o imbratisare, un sarut si ca ai fost prea ocupat ca sa le conferi o ultima dorinta. Sa-i mentii pe cei pe care-i iubesti aproape de tine, spune-le la ureche cat de multa nevoie ai de ei, iubeste-i si trateaza-i bine, ia-ti timp sa le spui “imi pare rau”, “iarta-ma”, “te rog” si toate cuvintele de dragoste pe care le stii..."




Gabriel Garcia Marquez

joi, 1 mai 2014

Poveste reala




 Se spune ca, demult, tare demult, pe cand timpul avea rabdare cu oamenii, o fata saraca era tare  iubita de un baiat bogat, “cu stare”, cum se spunea prin partile locului…insa, mama lui se impotrivea acestei casatorii…ceea ce il facea pe  tanar sa fie extrem de ingrijorat si sa nu mai vada sensul in nimic din ceea ce facea…tatal vazandu-l atat de ingrijorat, il lua la o “povatuire”, si il ruga sa ii povesteasca despre tot ce ii apasa sufletul…..iar, la final…ii  spusese: “Alege asa cum simti, caci,      
                                                                                
                                                             OMUL e AVEREA!”….
A apărut o eroare în acest obiect gadget